Xtreme-Place :
[b]test/b]

Egipt: Revoluţia capetelor sparte

In jos

Egipt: Revoluţia capetelor sparte

Mesaj Scris de Wizerk13 la data de Sam Feb 19, 2011 11:02 pm

Gamal Mubarak, fiul preşedintelui egiptean, nu-i va succeda tatălui la şefia statului. Poliţiştii îmbrăcaţi în civil care au biciuit demonstranţii vor fi aspru pedepsiţi. Regimul actual de la Cairo promite multe şi pare dispus la orice concesie ca să îmbuneze opoziţia şi să potolească furia mulţimii, care a ieşit, ieri, din nou în stradă.


Compromisurile la care este dispus preşedintele Hosni Mubarak, comparat din ce în ce mai des de presa occidentală cu Nicolae Ceauşescu, au fost transmise de Omar Suleiman, nou-numitul vicepreşedinte şi fostul şef al serviciilor secrete ale dictatorului. Oficialul a anunţat că fiul şefului statului, Gamal Mubarak, nu va candida la alegerile prezidenţiale din luna septembrie. Până acum se credea că Mubarak îl pregăteşte pe fiul său pentru a-i fi succesor.
Poliţiştii au dat bir cu fugiţii

Referindu-se la poliţiştii în civil călare pe cămile care au bătut manifestanţii cu biciul, Suleiman a transmis că persoanele vinovate pentru violenţele de miercuri din Piaţa Tahrir vor fi trase la răspundere. Totodată, vicepreşedintele a cerut şi „eliberarea imediată a tinerilor manifestanţi care au fost arestaţi, deşi nu au comis acte penale", a precizat postul de televiziune de stat. La rândul său, premierul egiptean, Ahmed Shafic, a cerut scuze populaţiei pentru că lucrurile au scăpat de sub control.

„Scopul celor care au atacat Piaţa Tahrir era de a genera tulburări", a declarat el. Şeful guvernului a mai explicat, în cadrul unei conferinţe de presă, că „nu are suficienţi poliţişti" care să asigure securitatea ţării. „Nu am suficienţi poliţişti. Când a ajuns armata, mulţi scutieri s-au întors în satele lor, au plecat şi nu reuşim să-i mai aducem înapoi", a spus premierul.
Un alt gest pe care preşedintele Mubarak l-a făcut să convingă opoziţia să vină la masa dialogului este „sancţionarea" unor apropiaţi ai săi, care se fac vinovaţi de situaţia dificilă în care se află ţara. Mai mulţi oficiali din fostul guvern egiptean, schimbat săptămâna trecută de preşedintele Hosni Mubarak, nu au voie să părăsească Egiptul. Anti-Mubarak şi anti-Israel

Vicepreşedintele Suleiman a mai declarat că a început „dialogul" cu opoziţia pentru ieşirea din impas. Potrivit liderului forţelor de opoziţie, Mohamed El Baradei, doar retragerea lui Mubarak de la putere deschide calea negocierilor cu puterea. Nici gruparea islamistă „Fraţii Musulmani" nu vrea să accepte prelungirea mandatului lui Hosni Mubarak. „Noi i-am invitat. Ei ezită", a explicat vicepremierul Suleiman.

Formaţiunea, care se face vinovată de asasinarea predecesorului lui Mubarak, începe să-şi devoaleze intenţiile. Mai mulţi lideri ai „Fraţilor" au cerut ruperea acordului de pace cu Israelul. Şi potrivit „Jerusalem Post", opinia este împărtăşită de numeroşi protestatari. „Egiptul nu s-a eliberat complet de sub ocupaţia israeliană" şi „după căderea lui Mubarak, noul guvern de la Cairo va trebui să rupă acordul încheiat cu Israelul", au declarat mai mulţi manifestanţi pentru jurnaliştii israelieni.Legat tot de „Fraţii Musulmani" au apărut şi informaţii că Statele Unite ar purta în secret discuţii cu această grupare. Un oficial american de rang înalt, citat de AFP, a negat informaţia. „Ambasada SUA de la Cairo a fost în contact cu un număr mare de oameni, ale căror nume nu le cunosc în totalitate. Dar cu «Fraţii Musulmani», nu", a declarat acesta jurnaliştilor francezi.Sms-uri de propagandă

În ciuda acestor semne de bunăvoinţă arătate de Mubarak, mii de manifestanţi antiguvernamentali au ieşit, ieri, pentru a zecea zi consecutiv în stradă, cerând demisia imediată a dictatorului. Mulţi dintre ei, răniţi în violenţele de miercuri, cu capete sau mâini bandajate, s-au înarmat din nou cu pietre, bâte şi cocktailuri Molotov pentru a face faţă grupurilor de susţinători ai preşedintelui.

Potrivit presei străine, aceştia din urmă au fost chemaţi miercuri la contrademonstraţii prin SMS-uri propagandistice trimise de guvernul de la Cairo prin reţeaua de telefonie mobilă a Vodafone. Compania a acuzat autorităţile egiptene că au obligat-o să facă acest lucru.
Bilanţul violenţelor

Opt oameni au murit şi aproape 900 au fost răniţi în ciocnirile care au avut loc miercuri şi joi în Piaţa Tahrir din Cairo. Nouă dintre răniţi se zbat între viaţă şi moarte, a anunţat ministrul egiptean al Sănătăţii. Numărul victimelor este însă relativ, mulţi dintre cei răniţi fiind îngrijiţi nu în spitale, ci în moschei.
Obama îl sprijină pe Saleh

Liderul de la Casa Albă, care, în ultima vreme, a fost nevoit să poarte convorbiri telefonice cu omologii arabi, l-a sunat şi pe liderul din Yemen. Potrivit agenţiei de presă Saba, Barack Obama l-a asigurat pe preşedintele Ali Saleh de întreg sprijinul Statelor Unite şi şi-a exprimat încrederea că parteneriatul americano-yemenit împotriva terorismului va continua şi în viitor. Liderul SUA a lăudat şi măsurile luate de omologul yemenit pentru a diminua nemulţumirile populaţiei, care a mai ieşit şi luna trecută în stradă pentru a cere o schimbare de regim.

În cadrul unui discurs în faţa Parlamentului, preşedintele Ali Abdallah Saleh a anunţat că renunţă să mai candideze pentru un nou mandat, însemnând că va mai rămâne la putere până în 2013. El a asigurat public că nu este adeptul puterii ereditare.
[img]http://portal.radioiasi.ro/public/photos/large/1/egipt-revolutie-afp_15686124_MFX.jpg[img]


Ultima editare efectuata de catre Wizerk13 in Dum Feb 20, 2011 5:21 pm, editata de 1 ori
avatar
Wizerk13
Membru
Membru

Sex Sex : masculin
Mesaje Mesaje : 7
Data de inscriere Data de inscriere : 19/02/2011

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Egipt: Revoluţia capetelor sparte

Mesaj Scris de AlyNNN la data de Dum Feb 20, 2011 5:04 pm

vezi ca nu ai pus bine [img] trebuie pus Very Happy
avatar
AlyNNN
Moderator
Moderator

Sex Sex : masculin
Mesaje Mesaje : 131
Data de inscriere Data de inscriere : 18/02/2011
Varsta : 20

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum